Презентация на тему Albert Camus

francez, reprezentant al existențialismului Se naște într-un ținut sărac al

Algeriei, DréanSe naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război MondialSe naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea. „Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”.

studiile. Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca

bursier, cursurile liceului din Alger; a urmat și
studii universitare. Face studii de filozofie, luîndu-și licența cu
teza MetafizicaMetafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul
dintre elenism și crestinism la Plotin la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină". Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă

Camus a participat activ într-o mișcare antifascistă. Anul 1934 este marcat de

două evenimente importante. În 1934, Camus s-a căsătorit cu Simone Hié, dar această căsătorie nu a durat mai mult de un an. Cel de-al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în Partidul Comunist Francez, unde primește sarcina de partid de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deși spunea altundeva că "libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie". Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, iar după altele, în 1937.

la Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru

a-și câștiga existența. Până în 1939 viața sa decurge în mod obșnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății sale. El pleacă la Oran – „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – unde va plasa acțiunea romanului Ciuma. În 1940 se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe să lucreze la romanul Ciuma. În 1942 un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă până laEliberare pe Camus de soția sa, rămasă la Oran. În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întorcea la Paris din scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la schi

Ultimii ani de viata :

Camus se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu

formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat - 1951), deși toată viața a negat această contribuție.
Volumele sale de povestiri Reversul și Fața, Exilul și împărăția conțin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. Moartea fericită este varianta inițială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) și Căderea (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948) și Cei drepți (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale. Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu „Ciclul absurdului” este termenul folosit de Albert Camus pentru a face referire la o parte din opera sa: Străinul (roman), Caligula (piesă de teatru), Mitul lui Sisif (eseu), Neînțelegerea(piesă de teatru).
, 

om în timpul unei încăierări. Cum a ucide "din

cauza soarelui" nu poate fi o motivație acceptată nici de apărare, nici de acuzare, el asistă în timpul procesului la deformarea realității de către ambele părți, care admit ca probă concludentă faptul că eroul nu a plâns la moartea mamei sale. Rememorându-și existența, Meursault are sentimentul că trăiește o farsă și că absurdul i-a întins o cursă din care nu are cum să iasă decât condamnat, deoarece gloanțele trase în arab au fost "bătăile în poarta nenorocirii".

filozofi moderni si autori, cum ar fi Paul Berman

și alti.

Această revoltă pentru binele unei comunități este un principiu fundamental al eticii sale și este una dintre lucrurile care stabilește filozofia lui în afară de existențialism.

(Un spirit de opoziție față de orice caracter abuziv perceput,
  asuprire, sau umilința condiției umane)

adesea scrise din punctul de vedere al "strainului" sau

outsider rul care pare să observe totul, chiar și propriul său comportament, dintr-o perspectivă obiectivă.

Tema și perspectivele sale sunt adesea citate ca filozofia exemplare de absurd și existențialismul lui Camus, deși Camus a respins personal această etichetă.

În ianuarie 1955, Camus a scris: "Am rezumat Necunoscutul mult timp în urmă, cu o observație recunosc a fost foarte paradoxal:". În societatea noastră orice om care nu plînge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte " Am vrut să spun doar că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă jocul ".

în ciuda convingerii noastre că toți suntem drepți, adevărul

este că toată lumea este vinovată.Dar Camus crede ca , nici o fiinta umana nu are dreptul de a decide soarta finala (moartea) asupra altuia..

Creștinismul
vs
"Păgânism"

Camus a avut o viziune asupra lumii păgâne, dar, de asemenea, el a crezut în sensul augustinian al păcatului originar, inocenței universale, in frumusețea intrinsecă și valoarea vieții.
În cele din urmă, el crede în sensul - unicitatii omului.

a simțit că sinuciderea nu a fost niciodată o

opțiune. Dar el tot a trebuit să abordeze modul în care omul se confruntă cu absurdul existenței.
Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neincetat o stanca in varful muntelui si apoi sa ii astepte coborarea, este intruchiparea eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o forta imaginativa care insumeaza intr-un mod emotionant continutul discutiei intelectuale care o preceda in carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd “atat prin pasiunile sale cat si prin torturile sale”. Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte, si pasiunea sa pentru viata i-au adus acea ingrozitoare pedeapsa in care intreaga sa fiinta este muncita fara nici un rezultat”