Презентация на тему Fiziologia sângelui

din greutatea corpului (4-5l), constă din:
plasmă (partea lichidă) -

52-58%
elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite) – 42-48% .
Serul este plasma difibrinată.
În repaus din volumul total 50% sunt depozitate în :
Ficat – 20-30%
Splină – 14%
Măduva oaselor, capilarele subcutanate
Din sângele circulant: 40% în muşchi, 5% în inimă, restul in toate ţesuturile.
Cantitatea de sânge circulant creşte în efort fizic, emoţii, ↑ toC, altitudine, 2-a perioadă a sarcinii

nutritive (funcţia trofică);
Energie termică (funcţia termoreglare);
Reziduuri (funcţia excretorie)
Hormoni

(funcţia reglatoare);
Vitamine
Enzime
2. Menţinerea homeostazei celulelor organismului prin menţinerea constantă a substanţelor dizolvate, pH-ul, temperaturii
3 Protecţie – asigurată de celulele cu proprietatea de fagocitoză şi celulele care pot produce anticorpi.
4. Hemostatică – capacitatea de a se coagula şi de a închide lumenul vaselor lezate - oprirea hemoragiei.

volumul total de sânge:
la femei - 41-43%.
la bărbaţi

- 44-48%,
la noi născuţi hematocritul este cu 10% mai mare, la sugari cu
7% mai mic.
Depinde de: 1. procentul elementelor figurate
2. cantitatea de Hb
3. valoarea proteinemiei
2. Viscozitatea: plasmei - 1,7-2,2, sângelui integral - 5,0
(faţă de viscozitatea apei - 1,0).
Viscozitatea este condiţionată de prezenţa proteinelor şi elementelor figurate. Viscozitatea creşte în caz de diaree, transpiraţii abundente, etc.
Greutatea specifică
a sângelui: 1,057-1,067 la bărbaţi; 1,056-1,061la femei
a plasmei este 1,025-1,035, iar a eritrocitelor este de 1,090.
(faţă de greutatea specifică a apei – 1, 0)

7,4 sânge arterial.

pH-ul se menţine datorită sistemelor tampon:
sistemul monocarbonat / acid carbonic
(NaHCO3 / H2CO3)
sistemul monofosfat / difosfat (NaH2PO4/Na2HPO4)
sistemul tampon al proteinelor
sistemul tampon al hemoglobinei şi oxihemoglobinei (HbH/HbK şi HbO2H/HbO2K)
Dereglarea pH-ului:
< 7,3 se numeşte acidoză (pH=7 – comă, 6,8 – moartea)
> 7,4 se numeşte alcaloză (pH=7,8 – comă, 8 – moartea)
În menţinerea echilibrului acido-bazic participă sistemele excretor, respirator, cardiovascular, digestiv şi pielea.

plasmei şi e dependentă exclusiv de săruri, 80% din

valoarea ei revine NaCl;
Posm se exprimă în miliosmoli, Posm a palsmei
este -290 mosm (7,6-8,0 Atm)
Soluţiile 0,9% NaCl, 5% glucoză – izotonice
eritrocitul cedă eritrocitul atrage
apa → zbârceşte apa → umflă →hemoliză

(1/200 parte din valoarea Posm – 0,02-0,03 Atm); datorită

ei este menţinută faza lichidă a sângelui în patul vascular
este cauzată de proteinele plasmei (substanţe macromoleculare coloidale) – 80%-albumine şi 20% de globuline

7. Temperatura de congelare
Punctul de îngheţare a unei soluţii depinde de numărul de particule
dizolvate pe unitate de volum, astfel punctul crioscopic al plasmei
cu osmoilaritate normală este - 0,560C ±0,010C

90-91%
proteine 6,5-8%
substanţe azotate 1. proteice - albumine, globuline,

fibrinogen;
2. neproteice - uree, acid uric,
creatinina, amoniac;
substanţe neazotate 1g% (glucide, lipide)
glucoza 80 – 120 mg% (3,3 – 5,5 mmol/l)
lipide 500-700 mg/%

Funcţiile proteinelor:
trofică
de transport
de tampon (menţin pH)
determină presiunea

oncotică (coloid-osmotică)
hemostatică (fibrinogenul)
protecţie (prin intermediul anticorpilor)
asigură sedimentarea eritrocitelor
Grupele de proteine plasmatice
Albuminele 40-45 g/l,
determină presiunea oncotică (80% din valoarea ei);
au funcţie de transport (pot transporta Ca2+, Na+, acizi graşi, biliari, pigmenţii biliari, medicamente);
sunt ca rezervă proteică.

fosfolipide, hormonul tiroidian - tiroxina, vit B12, fixează glucoza,)
α2

macroglobulina – inhibă plasmina şi proteinazele, fixează hemoglobina
α2 ceruloplasmina – transportă Mg+2
β - transferina – transportă ferul
β - lipoproteinele – transportă lipidele (75% din totalul lipidelor)
γ – globuline – anticorpi

Fibrinogenul – 2-4 g/l are rol în hemostază
La omul adult în decurs de o zi se formează circa 17 g albumine şi 5 g globuline. Perioada de semidezintegrare a albuminelor la om este de 10 – 15 zile, iar a globulinelor de circa 5 zile, aceasta înseamnă că în acest răstimp se schimbă în sânge circa 50% din toate proteinele.

de disc biconcav, culoarea roşie-portocalie, mărimea 7-8μ.
Hemoglobina constituie

90% din reziduul uscat al hematiilor.
Funcţiile eritrocitelor:
De transport a O2 şi CO2 (hemoglobina),
Pe membrana lor se pot fixa şi transporta medicamente, hormoni, toxine, colesterol etc.
Funcţia reglatoare – sistemul tampon al Hb menţine pH, participă în metabolismul hidro-salin şi menţin compoziţia ionică a plasmei
Funcţia hemostatică – participă în coagularea sângelui
Funcţia anticoagulantă – fixează şi transportă heparina
Membranei eritrocitului se caracterizează printr-o plasticitate deosebită - deformarea reversibilă la trecerea prin capilare înguste
Durata vieţii – 120 zile (30 zile – în circulaţie)

diferite dimensiuni.
Poikilocitoză – eritrocite patologice de diverse forme.
Numărul eritrocitelor:

La bărbaţi - 5 mln/mm3 (5x1012/l)
La femei - 4,5 mln/mm3 (4,5x1012/l)
Creşterea numărului de eritrocite într-o unitate de volum al sângelui se numeşte – eritrocitoză:
1. Fiziologică – efort fizic, emoţii, altitudine cu ↓PO2, în stări de deshidratare.
2. Patologică – primară, ce apare ca rezultat dereglării diferenţierii şi proliferării hematiilor sau secundară – ca rezultat al sporirii sintezei eritropoietinei la ↓PO2 în diferite patologii ale sistemelor respirator, cardiovascular etc.
Scăderea numărului de eritrocite – eritropenie: fiziologică – hiperbarie, ingestie exagerata de apă; patologică – hemoragii, hemoliză, anemie

celulele se umflă iar în soluţie hipertonă celulele se

zbârcesc)
Chimică – unele substanţe chimice pot duce la distrugerea membranei eritrocitare (ex: alcoolul provoacă solvenţa lipidelor din membranele biologice)
Biologică – la acţiunea unor bacterii sau toxine de origine bacteriană
Mecanică – la trecerea eritrocitelor prin spaţii înguste
Termică - la temperaturi mari sau mici
Imună – la transfuzie de sânge incompatibil după grupă sau rezus- factor

a eritrocitelor
Etapele eritrocitopoiezei:
Diferenţierea – transformarea celulei medulare nediferenţiate

în celulă eritropoietică
Multiplicarea (proliferarea) – sporirea numărului de celule eritropoietice prin mitoză
Maturaţia – totalitatea proceselor morfologice, funcţionale şi biochimice prin care eritroblastul → eritrocit matur
Eliberarea – eliberarea hematiilor din organul medular în circulaţia sangvină

în caz de hipoxie celulară a aparatului juxtaglomerular, restul

în ficat (cauza: anemie, efort fizic, altitudine). Funcţia acestora este de a accelera formarea eritroblaştilor şi maturizarea normoblaştilor
Fierul din eritrocitele distruse sau din hrană. Depuneri de fier se află în ficat şi splină. Insuficienţa de fier duce la anemia fiero-deficitară.
Vit B12, acidul folic intervin în sinteza acizilor nucleici responsabili de proliferarea şi maturizarea normoblaştilor, insuficienţa lor determină apariţia anemiei B12 –deficitară (pernicioasă) şi folio-deficitară
Cu2+ - sinteza hemoglobinei şi anume sinteza hemului. Insuficienţa duce la anemie.
Hormonii somatotrop, tiroxina, androgenii, estrogenii influenţează eritropoeza.

de hem fiecare se combină cu un lanţ polipeptidic

– globina, astfel formând 4 lanţuri de Hb. Aceste lanţuri se leagă între ele formând molecula de Hb Fiecare hem conţine Fe2+ care fixează O2. (1 moleculă Hb poate fixa 4 molecule de O2 sau 8 atomi de oxigen).
Tipurile de Hb
Hb P - primară (embrională) – în viaţa intrauterină, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi 2 ε (epsilon)
Hb F - fetala şi se caracterizează prin afinitatea mărită faţă de O2, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi 2 γ
Hb A -adultă, conţine 2 lanţuri α şi 2 lanţuri β.
Hb M mioglobina – se află în muşchi are o masă moleculară mică, fixează şi depozitează O2 în muşchi.

14 g/% la femei
Pentru determinarea cantităţii de hemoglobină de foloseşte metoda Sahli
Compuşii hemoglobinei sunt:
Hb + O2 - oxihemoglobina HbO2
Hb + CO2 - carbhemoglobina HbCO2
Hb + CO - carboxihemoglobina HbCO
Methemoglobina – Hb în combinaţie cu metalele grele, oxidanţi puternici care Fe2+ → Fe 3+ → compus stabil cu O2 → hipoxie.

Indicile de culoare (cromatic) – IC =1 normocrom
IC < 1 hipocrom, IC > 1 hipercrom
Hb calcl. Nr hematiilor calcul
IC = Hb (N=100%) / Nr hem (N=5.000.000./mm3)

a compuşilor hemoglobinei pe baza benzilor de absorbţie pe

spectrul de lumină

g, din care:
69% - Fe2+

în Hb;
28% - depozitat în măduva oaselor, ficat, splină şi muşchi;
3% - din mioglobină şi enzime
Necesarul zilnic – 10 mg / bărbaţi, 20 mg / femei
În stomac fierul din alimente → Fe2+ → în duoden se absoarbe → enterocit: Fe2+ + apoferitina → feritina care predă Fe2+ →
β-lipoproteinei plasmatice transferina → transportă Fe2+ spre măduva oaselor, ficat splină şi muşchi → celulelor reticulare macrofage: Fe2+ + apoferitină → feritina → predă Fe2+ eritroblaştilor pentru sinteza Hb.
Excreţia zilnică de fier = 1mg (masele fecale), la femei în timpul ciclului menstrual = 2mg

apărare a organismului
În normă la se conţin 4-9 mii

/mm3 (7x109/l).
La noi-născuţi - 12-20 mii /mm3, la sugari – 9-12 mii /mm3
Se află în sânge numai 4-8 ore pentru a fi transportate de la măduvă sau ţesut limfoid spre toate ţesuturile organismului unde se mai reţin 4-5 zile.
Creşterea numărului de leucocite se numeşte leucocitoză:
- fiziologică: alimentară, efort fizic, emoţii, la femei în timpul sarcinii
- patologică: infecţii, inflamaţii
Micşorarea numărului de leucocite – leucopenie: iradierea copului cu raze gama, administrarea de citostatice

de origină proteică
Participă în reacţiile alergice prin secreţia histaminei
2.

Bazofile - 0,5-1% (coloranţi bazici)
Reglează microcirculaţia în focarul inflamator prin secreţia heparinei
Neutrofile –58-70% (coloranţi neutri)(segmentate, nesegmentate)
Fagocitoza – I etapă a inflamaţiei
Secretă α2 globulina -transp. Vit B12

II. Agranulocite
Monocite - 2-10 %
Formează macrofagi
Au cea mai mare capacitate de fagocitoză ( II etapă a inflamaţiei)
Limfocite - 18-40%
T-limfocitele: killer, helper, memorie imună, supresori;
Asigură imunitatea celulară
Participă în reacţiile imune de tip întârziat (48 ore)
B-limfocitele: plasmocite, memorie imună
Asigură imunitatea umorală (Ig)
Participă în reacţiile imune de tip imediat

rezistenţă microorganismelor sau toxinelor ce au tendinţă de a

distruge ţesuturile sau organele.
Tipurile de imunitate:
1. Imunitatea înăscută include :
Fagocitoza asigurată de leucocite şi macrofage
Aciditatea sucului stomacal şi enzimele digestive
Pielea ca barieră antiinfecţioasă
2. Imunitatea dobândită (câştigată):
Imunitatea umorală sau cu celule B
Imunitate mediată celulară sau cu celule T

pregătite pentru producerea de anticorpi în ficatul fetal şi

măduva osoasă
Transportate spre ţesutul limfoid şi stocate în formă neactivă
Antigenul fagocitat de macrofage este predat limfocitelor B din ţesutul limfoid
Limfocitele B specifice antigenului se activează → plasmocite
Plasmocitele mature produc anticorpi – gamaglobuline IgM, IgG, IgA, IgE
Anticorpii (Ig) sunt transportaţi în limfă mai apoi în sânge, fiecare anticorp este specific unui tip de antigen
Anticorpii sunt compuşi din lanţuri polipeptidice:
grele – H (porţiunea constantă)
uşoare – L (porţiunea variabilă) –situs de legătură cu antigenul

sunt procesate în timus cu puţin înainte de naştere

şi continuă câteva luni după
Transportate spre ţesutul limfoid şi stocate în formă neactivă
În rezultatul expunerii la antigenul specific predat de marofage T-limfocitele proliferează → celule Tactive
Celule T active → circulaţia limfatică → circulaţia sistemică → spaţiile tisulare (astfel recirculă luni, ani)
Antigenele se leagă de receptorii (identici anticorpilor) specifici de pe membrana limfocitului T
Tipurile de celule T:
Celule T helper - reglează răspunsul imun prin intermediul limfokinelor
Celule T killer – eliberează perforine şi atacă microorganismele sau celulele ce au pe suprafaţa lor antigen
Celule T supresoare – deprimă funcţia celorlalte celule imune

este mai mare ca densitatea plasmei (1.027) de aceia

într-un capilar sau o eprubetă cu sânge, la care se adaugă un anticoagulant, eritrocitele încet se sedimentează -
viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
VSH la bărbaţi 3-6 mm/oră (limitele 1-10)
VSH la femei 8-10 mm/oră (limitele 2-14)
VSH la femeile gravide până la 40 mm/oră
Procesul de sedimentare a hematiilor decurge în trei faze:
Faza iniţială – în care viteza creşte treptat pe măsură ce hematiile se adună în agregate mari.
Faza de decantare – viteza de sedimentare este maximală şi este practic constantă.
Faza de coborâre lentă – în decursul acestei faze viteza de sedimentare treptat scade ajungând la zero.

şi fibrinogenul neutralizând electro-negativitatea hematiilor, favorizând agregarea → ↑VSH

Astfel se explică creşterea VSH în infecţii, în maladiile hepatice, nefroze când sunt crescute globulinele şi în sarcină când este crescut fibrinogenul.
Albuminele măresc sarcina electrică negativă a hematiilor mărind şi forţele de respingere între ele → ↓VSH.
Factorii eritrocitari. VSH este influenţată de numărul, morfologic de hematii şi conţinutul de hemoglobină în eritrocit.
VSH-ul este invers proporţional cu hematocritul: scăderea numărului de hematii → ↑VSH; creşterea numărului de eritrocite → ↓VSH
Agregarea hematiilor este inhibată în poikilocitoză → ↓VSH.

include un ansamblu de factori sanguini şi tisulari care

participă la următoarele procese fiziologice:
Menţinerea sângelui în stare lichidă şi a volumului lui constant în patul vascular în condiţiile migrării permanente transcapilare a lichidului tisular.
Preîntâmpinarea şi stoparea hemoragiilor graţie păstrării integrităţii structurale a pereţilor vaselor sanguine şi trombarea lor „locală” în caz de lezare „endogenă” sau „exogenă”.
Înlăturarea repercusiunilor coagulării intravasculare şi a trombocitelor.
Reglarea reacţiilor complexe de apărare a organismului fiind o verigă importantă în procesele de inflamaţie, regenerare, imunitate celulară şi umorală.

sunt:
Peretele vasului sanguin
Trombocitele şi într-o măsură mai mică şi

celelalte elemente figurate ale sângelui
Sistemul coagulant
Sistemul anticoagulant
Sistemul de fibrinoliză

care se divizează în 2 timpi:
Timpul parietal – se

produce vasoconstricţia capilarelor în ţesutul lezat şi are loc agregarea reversibilă a trombocitelor coincide cu mecanismul microcirculator, vasotrombocitar sau primar.
Timpul plasmatic – faza adevărată a coagulării, are loc o agregare ireversibilă a trombocitelor, asigurată de acţiunea trombinei, care conduce la formarea cheagului rezistent, coincide cu mecanismul macrocirculator, hemocoagulant sau secundar.

primar, întrucât el iniţiază toate reacţiile de hemostază din

capilare, artere şi vene cu diametrul de până la 100-200mkm, la care participă nemijlocit endoteliul vaselor şi trombocitele.
Mecanismul macrocirculator, hemocoagulant sau secundar, care ca regulă evoluiază pe fundalul mecanismului primar în baza funcţiei sistemului coagulant cu formarea trombului sanguin roşu. Acest mecanism asigură stoparea hemoragiilor din vasele sanguine cu diametrul mai mare de 200 mkm.

de:
Funcţiile endoteliului vasului, proprietăţile membranei bazale, elementelor celulare

şi necelulare ale tuturor straturilor peretelui vascular .
Legătura acestor structuri cu trombocitele. De aceia acest mecanism a fost numit vasotrombocitar.
Aportul şi rolul endoteliului în hemostază.
Endoteliul vasului sanguin reprezintă stratul intermediar dintre sânge şi ţesutul care este tromborezistent şi totodată dispune capacitatea de a efectua o tromboză locală.

unui set de substanţe antitrombotice, care formează potenţialul anticoagulant

şi fibrinolitic al sângelui.
Prostociclina un vasodilatator puternic cu proprietăţi antiagregante.
Atitrombina III – inhibitorul de bază al protrombinei
Glucozaminoglicanii – substanţe cu efect inhibitor al trombinei şi factorului X de coagulare.
Efectul anticoagulant al endoteliului este amplificat prin prezenţa unor receptori speciali pe suprafaţa membranei celulelor endoteliale care fixează heparina, complexul hepari-antitrombina III, inactivează factorii activi ai proceselor de coagulare.

a trombilor trombocitari şi reacţiile de coagulare constă în

formarea diferite substanţe ce activează reacţiile de coagulare a sângelui:
Factorul Wilebrand – factorul adeziunii şi agregării trombocitelor
Fibrele de colagen de tip Aşi B (activatori de bază a reacţiilor de adeziune-agregare a trombocitelor)
Fibronectina

un set de factori trombocitari, care se conţin pe

suprafaţa sau în interiorul lor. Astăzi sunt cunoscuţi 11 factori de bază numerotaţi după nomenclatura mondială cu cifre arabe.
1 – globulina trombocitară acceleratoare (identică cu factorul V)
2 – factorul fibrinoplastic (accelerator al trombinei)
3 – tromboplastina trombocitară
4 – factorul antiheparinic
5 – factorul de coagulare (identic cu fibrinogenul)
6 – tromboplastina
7 – cotromboplastina trombocitară
8 – antifibrinolizina
9 – factorul fibrinstabilizator (identic cu factorul XIII)
10 – serotonina
11 – adenozindifosfatul (ADP)

lezat sau sub acţiunea vasoconstrictorilor eliminaţi de trombocite: serotonina,

noradrenalina şi adrenalina
Adeziunea trombocitele de marginile endoteliului lezat şi de fibrele se colagen ale subendoteliului, în urma schimbării sarcinii electrice a acestor structuri la lezare.
Agregare a trombocitelor în locul afectării. Ca rezultat al adeziunii şi agregării trombocitelor elimină substanţe biologic active sus numite şi adenozindifosfatul propriu.
Agregarea trombocitelor iniţial este reversibilă apoi sub acţiunea trombinei trece în agregare ireversibilă.

trei etape:
Formarea complexului activator al protrombinei prin 2 căi:

calea extrinsecă şi calea intrinsecă
Conversia protrombinei în trombină
Transformarea fibrinogenului în filamente de fibrină

fibrinogenul – este o glicoproteină, sintetizat în ficat
Factorul II

– protrombina – natură glicoproteică, sintetizat în ficat în prezenţa vitaminei K.
Factorul III – tromboplastina tisulară –de natură lipoproteică (fosfolipid) şi catalizează transformarea protrombinei în trombină.
Factorul IV – ionii de Ca++ - catalizează mai multe trepte ale formării trombinei.
Factorul V – proaccelerina - o globulină. Se activează cu ajutorul factorului X.
Factorul VI – accelerina

în ficat cu participarea vitaminei K.
Factorul VIII – antihemofilic

A – este o β macroglobulină, sintetizat în ficat, activat de trombină
Factorul IX –antihemofilic B (Christmas) – sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K.
Factorul X- Stuart-Prower – sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K.
Factorul XI – antihemofilic C –o β globulină, are activitate esterazică.
Factorul XII – Hageman – factor de contact, este o alfa 2 globulină.
Factorul XIII – fibrinostabilizator – este o transglutaminază plasmatică.
Factorul XIV – Wilebrand sau factorul Nilsson e socotit ca factor de antisângerare.

(tromboplastinei tisulare)

↓
Factorul VIIn → factorul {VIIa +F.3, F.III, Ca2+}
↓
Factorul Xn → factorul Xa
Vn →{ Va +Xa+ PL +Ca2+} complex protrombinazic
↓
Protrombina IIn → Trombină IIa
↓
Fibrinogenul In → Fibrin monomer
↓ Ca2+
Fibrin polimer IIa
↓ ← XIIIa ← factorul XIIIn
Polimer – fibrină stabilă (cheag)

activată de kininogen

↓
Factorul XII n → Factorul XII a
↓
Factorul XIn → Factorul XIa
↓
F IXn→ F {IXa + VIIIa +f.3 +Ca2+ }
↓
Factorul Xn → factorul Xa { Va +Xa+ PL +Ca2+}
↓
Trombină IIa ← Protrombina IIn
↓
Fibrinogenul In → Fibrin monomer
↓ Ca2+
Fibrin polimer IIa
↓ ← XIIIa ← FXIIIn
Polimer → fibrină stabilă (cheag)

III- unicul inhibitor specific al trombinei. Inhibă de asemenea

activitatea F X şi VII
Trombomodulina – glicoproteid ce formează un complex cu trombina, unde creşte afinitatea ei faşă de proteina C
Proteina C – serinprotează β globulinică, dependentă de vitamina K, care în prezenţa Co-proteina S – descompune F Va, VIIIa
Anticoagulantele cu aplicare terapeutică sunt:
Heparina - mucopolizaharid. Inhibă direct activitatea factorului X, cât şi acţiunea enzimatică a trombinei deja formate. Heparina are şi efect lipolitic prin lipoproteinlipaza care o conţine. Este distrusă în ficat, prin heparinaze.
Antagoniştii vitaminei K (dicumarin, neodicumarin, pelentan, sincumar, varfarina (otravă pentru şobolani), ei inhibă biosinteza factorilor de coagulare II,V,VII, X, provoacă hemoragii.

polipeptidice mici, solubile, ce nu pot forma reţele coerente.
Plasmina

se formează din plasminogen care este activat de activatorului plasminei plasmatic sau de factori ţisulari (tripsina, urokinaza)
Inhibitori plasminei:
α2 – macroglobulina;
α2- antitripsina
antitrombina III.

infecţii
traumatisme
deplasarea lentă a sângelui prin vasele

sangvine mici
efort fizic emoţii

A, B
Anticorpii din plasmă – aglutinine:
Anti-A denumită α
Anti –

B denumită β
Aglutininele sunt imunoglobuline IgM,
IgG – se formează imediat după naştere.
I gr. - aglutinogene O, Anti-A, Anti-B
IIgr. - aglutinogen A, Anti-B
IIIgr. – aglutinogene B, Anti-A
IVgr. - aglutinogene A, B; aglutinine lipsesc

I donator universal)
Persoana ce primeşte sânge –
recipient (gr IV

recipient universal)
Transfuzie de sânge incompatibil → aglutinarea eritrocitelor →
hemoliza hematiilor, deoarece
aglutininele posedă 2 sau mai
multe situsuri de legătură (o aglutinină poate atasa 2 sau mai multe eritrocite)
Cea mai gravă reacţie a şocului
posttransfuzional este blocajul renal